Ne întoarcem acum la sarcina mai plăcută de a stabili o scară pe care cel frânt și cel chinuit pot să urce spre pace, spre ținută dreaptă și putere.
(1) Să înțelegem bine că orice pas am sugera, el trebuie să fie făcut cu toată onestitatea și să fie un pas cu totul real. Nu este permis să încercăm să ne înșelăm mintea, să ne-o amăgim, ca ea să intre într-un paradis al prostului care își ia dorințele drept realități. Nu există o baghetă magică cu care să farmeci temerile și să-i spui minții că ele nu mai există. Aceasta ar fi calea opimiului și ea ar duce inevitabil la prăbușire. Nimeni nu poate umbla cu șmecherii în univers și mai ales în universul gândirii, fără să-l coste. Versetul care exprimă cel mai bine ideea pe care vreau săo exprim aici este: ”Vedeți să nu vă mai înspăimântați...” (Matei 24:6). Isus nu i-a învățat pe oameni să scape de greutăți refuzând să se uite la ele. El le-a spus să le ”vadă”, să-și privească temerile drept în față și totuși să nu se alarmeze, să nu se înspăimânte. Calea Lui este calea onestității cu ochii larg deschiși.
(2) Vezi să fii sigur că vrei într-adevăr să renunți la lucrul de care îți este frică. Foarte adesea temerile tale produc boli în trup, care la rândul lor determină strategia ta de a trăi. Unii oameni se folosesc de bolile lor ca să caștige atenția altora sau ca să ajungă să-i domine. O fată care avea o umflătură mare și roșie pe frunte a fost consultată de un psihiatru și s-a ajuns la concluzia că aceasta apăruse în urma unei spaime mari. Sfătuită de psihiatru ea și-a lepădat frica aceea și umflătura a dispărut. Când s-au reîntâlnit, psihiatrul i-a zis: ”Ei, vezi, ți-a dispărut umflătura.” ”Da, a replicat fata, dar acum mă doare teribil stomacul.” Îi era frică să-și abandoneze temerile deoarece îi făceau plăcere atențiile pe care i le arătau cei din jurul ei când era bolnavă. Când era sănătoasă, nimeni nu-i acorda atenție, așa că ea a inventat durerea de stomac. Ei ”îi plăcea” să fie bolnavă.
Cunosc o familie în care toți trăiau povestindu-și unii altora diferitele boli și suferințe. Aproape toți membrii acelei familii au murit înainte de vreme. Singurul membru care a supraviețuit găsise interese în afara atmosferei de compătimire din familie.
1 commenti:
Faptele Apostolilor 5:1-11
1. Dar un om, numit Anania, a vandut o mosioara, cu nevasta sa Safira,
2. si a oprit o parte din pret, cu stirea nevestei lui; apoi a adus partea cealalta si a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei?
4. Daca n-o vindeai, nu ramanea ea a ta? Si, dupa ce ai vandut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gand in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu."
5. Anania, cand a auzit cuvintele acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. O mare frica a apucat pe toti cei ce ascultau aceste lucruri.
6. Flacaii s-au sculat, l-au invelit, l-au scos afara si l-au ingropat.
7. Cam dupa trei ceasuri, a intrat si nevasta sa, fara sa stie ce se intamplase.
8. Petru i-a zis: "Spune-mi, cu atat ati vandut mosioara?" "Da", a raspuns ea, "cu atata."
9. Atunci Petru i-a zis: "Cum de v-ati inteles intre voi sa ispititi pe Duhul Domnului? Iata picioarele celor ce au ingropat pe barbatul tau sunt la usa si te vor lua si pe tine."
10. Ea a cazut indata la picioarele lui si si-a dat sufletul. Cand au intrat flacaii, au gasit-o moarta; au scos-o afara si au ingropat-o langa barbatul ei.
11. O mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste lucruri.
Trimiteți un comentariu