Temeri crescute în casă

            Frica atacă sistemul digestiv într-o varietate de feluri. O mamă avea o fată foarte timidă. Dorind ca fiica ei ”să capete curaj”, ”să se deschidă”, a aranjat o petrecere pentru ea în ciuda voinței acesteia. Fetei îi era frică de oameni și, înainte de ziua petrecerii, s-a îmbolnăvit atât de tare, încât a trebuit să stea în pat. Mama ei a trebuit să cedeze și niciodată n-a mai încercat să-și elibereze fiica de teamă printr-un asemenea atac frontal. Ea i-a clădit fetei încrederea în sine prin alte metode.

            Niște prieteni au adus un om la una din adunările noastre. Omul acesta se temea de mulțime, suferind de ceea ce se numește oclofobie (teama de mulțime). Când a ajuns la ușă, a încercat să fugă, dar ei au insistat și l-au făcut să rămână. Tot timpul serviciului divin a stat tremurând de frică, cu broboane de sudoare curgându-i pe fruntea și pe fața palidă. La sfârșit, singurul lucru pe care l-a spus bietul om a fost: ”Ce bine că pot să ies de aici!” Frica de mulțime era pentru el o obsesie. Dar nu avea de ce să se teamă decât de propria lui teamă. Frica aceea era o boală.

            În timpul unormanevre, elevii de la o școală militară au vrut să-i joace o festă prietenească unui coleg și au pus coji de nucă sub șaua calului său. Cadetul respectiv a fost aruncat din șa de 25 de ori în timpul unei curse de 25 de mile. Experiența aceasta i-a umplut sufletul de teamă. A fost un șoc atât de puternic încât a ajuns o ruină. Secrețiile interne au fost tulburate de acest șoc și de aceste temeri, încât dacă era pus într-o anumită poziție, tânărul nu mai putea să se miște. Dacă stătea în picioare și mâna îi era ridicată în sus, el nu o mai putea lăsa în jos. Numai un tratament medical îndelungat, care l-a ajutat să-și depășească șocul și temerile, a putut să-l facă să se întoarcă la o viață normală.

            În ultimul război mondial, una dintre descoperirile uluitoare făcute de medici în timpul examinărilor pentru recrutare a fost numărul uimitor de mare de tineri perfect sănătoși din punct de vedere fizic care trăiau cu convingerea că au afecțiuni cardiace sau renale, sau o altă maladie serioasă, și care nu-și luaseră un serviciu din această cauză. ”Cu foarte puține excepții – spune dr. Albert Wiggam – temerile lor începuseră prin ascultarea unor discuții în familie, în care se descriausimptomele respective.” Erau deci ”temeri de casă”. A semăna temeri în mintea copiilor este o crimă împotriva lor. Părinții încearcă să-i stăpânească pe copii prin frică și apoi frica îi stăpânește pe ei.