Lucrurile pe care le-am spus cu privire la loialitățile împărțite le simt cei mai mulți dintre credincioși, chiar și după convertire. Faptul că această experiență numită convertire adice în mare măsură o unitate lăuntrică este evident. Forțele vieții sunt adunate în jurul unei singure loialități față de Hristos. Viața are un nou centru în jurul căruia să graviteze. Dar nu toate forțele și iubirile vieții sunt adunate în jurul lui Hristos. Există unele care nu-și pleacă genunchii ca să accepte această loialitate.
Aceasă urmă de ezitare are diferite denumiri. Unii îi zic ”păcatul originar”, alții ”rămășițele depravării” și alții ”omul cel vechi” sau ”o altă lege care lucrează în mădularele mele”. Psihologia va explica aceasta probabil ca fiind ”impulsurile, eul, sexul și instinctul de turmă”, care au o lungă istorie în rasa umană și sunt puternice și zgomotoase. Ele sunt obișnuite să li se facă pe plac – li s-a dăcut pe plac tare multă vreme! Iar acum, în sonștientul nostru, s-a introdus și s-a clădit prin convertire o nouă loialitate – loialitatea față de Hristos și de Împărăția Sa. Inteligența, sentimentul și voința își pleacă genunchiul înaintea Lui. Dar, adânc în subconștient, există porniri, dorințe, impulsuri, care s-au supus, dar care nu s-au predat. Ele își caută împlinirea în direcții opuse acestei noi loialități. Ascultă, dar o fac bombănind. Din când în când, se răscoală pentru a se elibera de acest nou stăpân. Câteodată nu-i decât supărare, dar adesea este o adevărată tensiune. Există un sentiment de încordare lăuntrică. Sufletul nu-i relaxat și nu se mai simte în largul său. Religia nu-i expresia naturală a întregii ființe, ci voința forțată a unei părți a ei. Datoria, nu spontaneitatea, este cuvântul de ordine. Sufletul, în loc să fie eliberat, este hăituit – hăituit ca o rață în sezonul vânatului: nu mai are timp nici să se așeze și să se hrănească. Religia nu este ușurare, ea este tensiune, este o hărțuială, cu sorți de izbândă schimbători.
Subconștientul n-a fost convertit. El este în luptă cu conștientul.
1 commenti:
Romani 7
" 15. Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc.
16. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna.
17. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine.
18. Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.
19. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac!
20. Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine.
21. Gasesc, dar, in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine.
22. Fiindca, dupa omul dinauntru, imi place Legea lui Dumnezeu;
23. dar vad in madularele mele o alta lege care se lupta impotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului care este in madularele mele.
24. O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte…? "
Trimiteți un comentariu