marți, 19 aprilie 2011

Nesinceritățile – conștiente și inconștiente


            Credeam că am terminat cu problema disciplinei, dar apoi am înțeles că subiectul acesta trebuie menținut ca un fel de fundal sau ca o temelie a vieții noastre din abundență. În mod special avem nevoie de ea în tratarea celui de-al optulea dintre cei cincisprezece dușmani majori ai noștri: nesinceritățile – conștiente și inconștiente. Am descoperit deja, în studierea dușmanilor noștri de care ne-am ocupat până acum, că lipsa de sinceritate este implicată, cuprinsă în ei, dar acest dușman este atât de serios, încât trebuie tratat în mod special. Căci lipsa de sinceritate este o trăsătură care ne poate submina într-un mod foarte tainic. Nesinceritatea este cadrul personalității noastre.
            De vreme ce toți suntem doar ”creștini în formare”, chiar și în cei mai buni dintre noi pot exista nesincerități și ipocrizii inconștiente. Acestea sunt tributul pe care-l plătim noi adevărului și bunătății. Chiar și când nu suntem buni și nu suntem în adevăr, simulăm adevărul și bunătatea, recunoscând astfel că ar trebui să fi în adevăr și buni.
            Din vârf și până la bază, viața este plină de ipocrizii și nesincerități. Africa de Sud și-a făcut din cerb un simbol național, dar Africa de Sud a exterminat cerbul.
            Orașele noastre sunt împodobite pentru nașterea lui Hristos – dar la baza acestor pregătiri adesea fastuoase stă lăcomia comercială pe care Isus a condamnat-o. O enormă stea domină cerul orașului Betleem din statul Pennsylvania (SUA), în aparență pentru a ne îndrepta gândurile către Hristos, dar sub stea sse află un semn pe care scrie: ”Hotel Betleem”. Steaua vrea să ne conducă la hotelul acesta, nu la grajdul modest de odinioară. O doamnă și-a alungat servitoarea și i-a spus cuiva cu indignare: ”Închipuiți-vă, am constatat că mi-a furat șervețelele acelea minunate pe care le aveam de la hotelul Waldorf-Astoria.” În indignarea ei provocată de necinstea servitoarei, nu și-a dar seama că își dă pe față propria-i necinste.

1 commenti:

L1ahim spunea...

Matei 7:3-5
" De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau?

Sau, cum poti zice fratelui tau: "Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau", si, cand colo, tu ai o barna in al tau?…

Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau. "

Matei 6:24
"Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona."

Iacov 3:10-12
"Din aceeasi gura iese si binecuvantarea si blestemul! Nu trebuie sa fie asa, fratii mei!

Oare din aceeasi vana a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?

Fratii mei, poate oare un smochin sa faca masline sau o vita sa faca smochine? Nici apa sarata nu poate da apa dulce."

Iacov 4:8
"Apropiati-va de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi. Curatati-va mainile, pacatosilor; curatati-va inima, oameni cu inima impartita!"

Trimiteți un comentariu