vineri, 1 aprilie 2011

Valoarea pentru creştinism a ideii de adaptare şi supravieţuire




  
            Dacă acceptăm legea supraviețuirii celor mai bine adaptați la viața morală și spirituală, atunci răscumpărăm pildele despre talanți și depre poli și le facem aplicabile. Altfel ele nu au sens, sunt străine sistemului creștin. Dar dacă acceptăm legea aceasta, atunci ele devin parte integrantă a unui sistem coerent. Pildele acestea sunt teribile: celor care nu-și dezvoltă talentul sau polul, acesta li se ia înapoi. Totuși, pildele nu sunt mai teribile ca viața însăși, căci tocmai lucrul acesta îl face viața: dacă nu ne dezvoltăm o facultate sau un organ, acesta se va atrofia, va degenera – ne va fi luat.
            Acceptarea legii supraviețuirii celui adaptat moral și spiritual răscumpără și face posibilă și ideea de rai și de iad – idei pe care generația noastră le-a pierdut, căci raiul și iadul au fost gândite ca fiind ceva exterior naturii și impuse din afară de Dumnezeu. Nu este de mirare, atunci, că generația noastră a pierdut aceste idei. Moral, ele nu puteau fi susținute! Dar propovăduiește raiul și iadul ca urmări inevitabile și ele vor reveni în mintea oamenilor în mod natural. Binele, prin însăși natura lui se susține și se perpetuează. Răul, prin însăși natura lui, se dezintegrează și se distruge. Un judecător i-a poruncit unui om să meargă să se uite într-o oglindă. După ce s-a privit o clipă în oglindă, omul a stat jos și și-a recunoscut vina. Semnele dezintegrării erau clare și imediate. Dar semnele care se vedeau pe fața lui erau doar expresia exterioară a unei dezintegrări totale – manifestarea exterioară a unui fapt interior.
            De cealaltă parte, bunătatea interioară își marchează și ea existența pe fața omului. Un tânăr artist zvăpăiat, observând schimbarea pe chipul mamei sale, a întrebat-o care este cauza. Ea i-a răspuns: "Mama ta s-a rugat mult pentru tine" – la care el i-a zis: "Ce trăsături fine ți-a creat acest lucru!"
            Răspunsul la Împărăţia lui Dumnezeu creează trăsături fine, deoarece el crează vieţi fine, minunate. Împărăţia lui Dumnezeu este adevăratul mod de viaţă. Faptul de a nu răspunde acestei Împăraţii produce trăsături urâte, trăsături curbate în jos, căci acest lucru produce vieţi urâte, vieţi direcţionate în jos către dezintegrare şi, în cazul perseverenţei, către distrugere finală. 
 

1 commenti:

L1ahim spunea...

Ioan 3:16
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.


Psalmul 1:6
Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.


Psalmul 37:7-9
Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.

Trimiteți un comentariu