sâmbătă, 3 septembrie 2011

Realitatea Trupului lui Hristos‏


Planul lui Dumnezeu sub noul legământ nu este ca noi să fim creştini izolaţi care să trăiască singuri – chiar dacă trăim în biruinţa asupra păcatului. Voia lui Dumnezeu este să existe un Trup de ucenici ai lui Isus care, împreună, să manifeste slava Lui. Este o diferenţă între un Trup şi o congregaţie. O congregaţie nu e decât un club lumesc. Clubul poate fi unul bun, unde oamenilor le pasă unii de alţii şi se ajută reciproc. Dar Trupul este mai mult decât atât. În Trupul lui Hristos fiecare membru este conectat lăuntric, în primul rând, cu Capul şi, apoi, lăuntric şi de nedespărţit, cu ceilalţi membrii. Aceşti membrii trebuie să crească în unitate până când aceasta ajunge ca unitatea Tatălui şi a Fiului (Ioan 17:21-23). Oriunde pe pământ, Satan se opune zidirii unui asemenea Trup, pentru că ştie că un astfel de Trup îl poate dezrădăcina, alunga şi îi distruge împărăţia. Isus a spus că biserica este cea care nu va putea fi învinsă de porţile Locuinţei morţilor (Matei 16:18). Pe un creştin individual izolat porţile Locuinţei morţilor îl pot învinge. Dar ele nu pot învinge biserica. De aceea atacurile lui Satan asupra unităţii dintre creştini sunt mult mai puternice decât atacurile lui împotriva purităţii. Acolo unde oricare doi ucenici ai lui Isus sunt puternic uniţi în unitatea minţii şi a duhului, orice vor cere li se va da pentru că în doi astfel de ucenici se regăseşte o expresie a Trupului lui Hristos (Matei 18:18-20). În părtăşia cu alţi credincioşi ne vom descoperi egoismul şi stricăciunea absolută a cărnii mult mai repede şi mai adânc decât dacă am trăi singuri. Colţurile noastre ascuţite pot fi netezite numai prin părtăşia cu alţii, care au o carne asemenea nouă. Mulţi creştini nu fac decât să urzească teorii despre biserică şi despre Trupul lui Hristos. Dar noi trebuie să fim dintre aceia care caută realitatea. Sunt destule teorii despre biserică şi despre creştinism. Nu e nevoie să mai adăugăm şi noi la numărul lor cu încă o teorie sau doctrină despre Trupul lui Hristos. Să demonstrăm realitatea Trupului în relaţiile reciproce din biserica noastră locală şi să demonstrăm astfel lumii şi lui Satan că Trupul lui Hristos este o realitate pe pământ.

0 commenti:

Trimiteți un comentariu