Calea omului şi calea lui Dumnezeu

Cuvântul Săptămânal, August 2012 (1)

  -Zac Poonen

În 2 Samuel, vedem că David avea o mare dorinţă să aducă la Ierusalim chivotul lui Dumnezeu. Dorinţa în sine era una bună; dar n-a procedat în modul în care poruncise Dumnezeu în Lege s-o facă. Rezultatul a fost un dezastru – unul din oamenii loiali lui David a murit. Odată, când filistenii capturaseră chivotul, Dumnezeu îi judecase trimiţând peste ei boală şi atunci au hotărât să înapoieze chivotul Israelului. Astfel că au trimis chivotul cu un car tras de boi. David auzise de acel incident. El ştia că legea lui Moise precizase foarte clar că chivotul să fie cărat numai de Chehatiţi, fiii lui Levi. Însă, David a considerat că metoda era foarte bună pentru distanţe scurte. Dar, pentru că de data aceasta avea să fie o deplasare lungă, a decis că metoda filistenilor era mai bună şi mai potrivită. Aşa că a pus chivotul într-un car cu boi. Boii s-au poticnit pe drumurile pietroase şi chivotul a început să clatine. Uza şi-a întins mâna să împiedice chivotul să nu cadă. Dumnezeu l-a lovit imediat pentru necuviinţă şi el a murit.

Uza a făcut ce a făcut cu o motivaţie bună; dar a încălcat totuşi legea lui Dumnezeu. Chiar dacă motivaţia noastră este bună, dacă procedăm împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, tot vom avea de suferit. Este inacceptabil pentru Dumnezeu să faci un lucru bun având un motiv rău. Dar este la fel de inacceptabil pentru El dacă facem un lucru rău cu un motiv bun. Scopul nu poate justifica niciodată mijloacele. Vedem aici că scopul lui Uza era unul bun – să împiedice chivotul să nu cadă. Dar Uza ştia de asemenea Legea lui Moise care spunea că nimeni nu trebuia să atingă chivotul. Nici măcar Chehatiţilor nu li se permitea să atingă efectiv chivotul. Ei trebuiau să acopere chivotul cu perdeaua dinăuntru a cortului înainte să-l care, astfel încât, practic, nu atingeau chivotul (Numeri 4:15). Dumnezeu stipulase în mod limpede ca moartea să fie pedeapsa pentru oricine ar fi atins chivotul.

Ne putem confrunta cu această întrebare când hotărâm să facem evanghelizare. Cum vom proceda – în modul lui Dumnezeu sau în modul omului? Când facem lucrarea lui Dumnezeu imităm metodele companiilor multinaţionale?

Numeoroşi creştini susţin astăzi că au nevoie de bani ca să facă evanghelizare. Dependenţa ta e legată de bani sau de Duhul Sfânt? Ceea ce ar trebui să spui este: „Avem nevoie de puterea Duhuluii Sfânt ca să facem evanghelizare”. Dacă ai puterea Duhului Sfânt, fie că ai sau nu bani, lucrarea lui Dumnezeu se va realiza. Numai corporaţiile şi organizaţiile lumeşti au nevoie de bani ca să supravieţuiască. Când şi bisericile ajung în locul unde să spună: „Numai dacă avem bani putem continua”, trebuie să admitem că au decăzut la nivelul acestor organizaţii lumeşti. În Faptele Apostolilor nu există nicio menţiune legată de bani în relaţie cu evanghelizarea sau cu lucrarea lui Dumnezeu. Ei colectau ocazional bani pentru credincioşii săraci, însă niciodată ca să-i plătească pe apostoli! Niciodată nu se rugau lui Dumnezeu să primească bani mai mulţi, aşa cum fac numeroşi oameni astăzi. Ei se rugau pentru puterea Duhului Sfânt. Metodele lumii (carele cu boi) au înlocuit astăzi metodele lui Dumnezeu. Tocmai de aceea avem de-a face cu moartea spirituală. E nevoie să înţelegem ce încearcă să ne spună Dumnezeu aici.

Mai târziu, David a adus chivotul la Ierusalim în modul corect – pe umerii leviţilor. De data aceasta, a fost atât de plin de bucurie, încât a dansat din răsputeri înaintea Domnului (6:14). Acela era modul în care-şi exprimau închinarea şi lauda faţă de Dumnezeu. Utilizau instrumente muzicale, băteau din palme, strigau şi dansau. David a fost un închinător. Dar, când a ajuns în cetate, soţia lui, Mical, (fiica lui Saul) l-a văzut dansând şi s-a supărat foarte tare (versetul 16). Ea l-a dispreţuit în inima ei. A dispreţuit un slujitor uns al lui Dumnezeu care se închina într-un mod pe care ea nu-l înţelegea. Şi astăzi pot exista oameni care se închină lui Dumnezeu într-un mod pe care tu nu-l înţelegi. Nu trebuie să-i imiţi; dar nici să-i dispreţuieşti. Mical n-a fost nevoită să înceapă să danseze ca David; dar ea nu trebuia să-şi dispreţuiască soţul. Să nu ne imaginăm că numai modul în care ne închinăm noi lui Dumnezeu este modul corect.

Aproape fiecare grup creştin consideră că numai modul lor de închinare este modul corect; şi au pretenţia ca toată lumea să facă la fel ca ei. În adunările de închinare de duminica ale unor grupuri creştine, taoată lumea stă în tăcere, ca şi când ar fi un serviciu funerar. Pe mine nu mă atrage o asemenea închinare, pentru că serviciul de închinare nu trebuie să fie ca un serviciu funerar. Trebuie să fie un timp de bucurie pentru că sărbătorim faptul că crucea este goală, că Isus a cucerit mormântul şi a înviat din morţi. Însă, aceşti oameni se poartă ca şi când Isus ar fi încă mort! Mai sunt, apoi, alţi creştini care trec în extrema opusă. Ei simt că Duhul Sfânt e prezent numai atunci când zgomotul atinge un anumit nivel – astfel că îşi ridică vocile şi-şi stârnesc emoţiile „ca să-L aducă pe Duhul Sfânt în mijlocul lor”. Aceasta este de asemenea o înşelăciune. Duhul Sfânt nu vine când e ridicat volumul amplificatorului. Mi-aş dori să fie aşa uşor, dar nu este. Trebuie să ai un cuget curat.

Nu doresc să dispreţuiesc niciunul din aceste grupuri. Dar nici să le imit. Sunt liber să mă închin Domnului în modul meu. Nu dispreţui modul în care o altă persoană se închină Domnului şi nu-ţi imagina că modul în care te închini tu este singurul mod bun. Dă-le celorlalţi libertate. Dumnezeu se uită la inimă, iar nu la exprimarea exterioară.