Dumnezeu îngăduie multe lucruri în vieţile noastre pentru ca noi să ne întoarcem la El

Un motiv pentru care Dumnezeu îi permite lui Satan să pricinuiască aşa mult rău şi distrugere şi suferinţă pe pământ, este ca oamnenii, drept urmare, să se întoarcă către Dumnezeu.

Îţi dai seama că dacă viaţa pe acest pământ ar fi fost foarte confortabilă, fără boli, suferinţă, sărăcie sau nenorocire prea putin cineva s-ar fi gândit la Dumnezeu.

Tot ce îngăduie Dumnezeu este pentru un scop. Citim în Vechiul Testament că atunci când poporul Israel a uitat de Dumnezeu în pustie, au fost deodată muşcaţi de şerpi veninoşi. Imediat s-au întors către Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a vindecat (Numeri 21). Nu a fost un lucru bun că acei şerpi veninoşi au fost acolo pentru ai face pe acei oameni să se întoarcă la Dumnezeu?

Am auzit o poveste despre un om de afaceri care a fost odată aproape de Dumnezeu. S-a îndepărtat de Dumnezeu pe măsură ce afacerea lui a propăşit. Bătrânii din biserica lui au vorbit cu el în mod repetat şi au încercat să-l întoarcă către Domnul. Dar el era prea ocupat cu afacerea lui. Într-o zi, un şarpe veninos l-a muşcat pe cel mai mic dintre cei trei fii ai lui, şi copilul s-a îmbolnăvit grav. Până şi doctorii şi-au pierdut nădejdea. Atunci tatăl a fost foarte îngrijorat şi a trimis după unul din bătrânii bisericii ca să se roage pentru copil. Bătrânul era un om înţelept. A venit şi s-a rugat „Doamne, îţi multumesc că ai trimis acest şarpe să muşte acest copil – pentru că eu nu am putut să fac această familie să se gândească la Tine deloc. Dar ceea ce eu nu am putut realiza în şase ani, acest şarpe a făcut-o într-un moment. Acum că şi-au învăţat lecţia, Doamne, videcă copilul. Şi fă ca niciodată să nu mai aibă nevoie de vreun şarpe să le reamintească de Tine din nou.”

Sunt oameni care nu se gândesc la Dumnezeu până când într-o zi sunt brusc sunt luaţi la spital cu cancer. Apoi, deodată, încep să se gândească la Dumnezeu şi se întorc la Hristos şi sunt născuţi din nou.

Boli incurabile, maladii, sărăcie şi multe alte rele în această lume, toate au fost folosite de Dumnezeu să-i întoarcă pe oameni de la păcatele lor pentru a avea un cămin veşnic în cer. Aşa foloseşte Dumnezeu exact acele lucruri pe care Satan le face pentru a salva oamenii din cârligele lui şi ai mântui pentru toată veşnicia. În felul acesta Dumnezeu îl face de râs pe Satan necontenit.  

  - Zac Poonen 

Funcţia principală a bisericii este să dea lumină

În Apocalipsa 1:11-20 este scris: „Scrie într-o carte ceea ce vezi şi trimite-le-o celor şapte biserici - în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, Laodiceea!" M-am întors să văd ce voce vorbea cu mine - şi când m-am întors am văzut şapte sfeşnice de aur, iar în mijlocul lor pe cineva care semăna cu Fiul Omului. Era îmbrăcat într-o robă care-I ajungea până la picioare şi purta un brâu de aur peste piept. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins în cuptor, iar vocea Îi era ca vuietul multor ape. În mâna dreaptă avea şapte stele şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El şi-a pus peste mine mâna dreaptă şi mi-a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu! Am fost mort, dar acum sunt viu pentru totdeauna! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor! Aşadar, scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează să se întâmple după acestea! Cât despre misterul celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă şi al celor şapte sfeşnice de aur - cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici, iar cele şapte sfeşnice sunt cele şapte biserici.“

Dumnezeu ne dă mesaje nu doar pentru noi, ci şi pentru alţii. Când Dumnezeu ne vorbeşte, este un obicei bun să notăm în scris ceea ce auzim, aşa cum i s-a poruncit lui Ioan să facă aici (v.11). Poate că altfel el ar fi uitat ce i-a vorbit Dumnezeu.

Mesajul în acest caz a fost pentru cele şapte biserici din Asia. Ceea ce era cunoscut atunci ca Asia, este astăzi o mică parte din Turcia. Toate aceste 7 biserici erau amplasate pe o rază de 75 de mile. Observaţi însă că deşi erau aşa de aproape una de cealală, nu erau numite colectiv “BISERICA din Asia”. Erau numite “BISEICILE din Asia”.

Acesta este un detaliu minor, însă foarte important. “Biserica din Asia” ar fi însemnat că aceste biserici deveniseră o confesiune cu sediu central. Însă “bisericile din Asia” indică faptul că fiecare biserică era o biserică locală direct sub autoritatea Domnului.

Biserica este o lucrare a lui Dumnezeu, zidită de Hristos. Confesiunile sunt lucrarea oamenilor. Toate învăţăturile şi scrierile apostolilor indică clar că voia lui Dumnezeu este ca fiecare biserică să fie direct sub autoritatea lui Hristos şi nu parte a unei confesiuni.

Nu exista nici un episcop sau administrator responsabil de aceste şapte biserici, căruia Ioan să îi trimită aceste scrisori pentru a le distribui bisericilor. Fiecare scrisoare a trebuit să fie trimisă individual mesagerului acelei biserici – pentru că fiecare biserică era un ansamblu independent. Domnul a atribuit apostoli bisericilor. Ioan însuşi era unul dintre aceştia. Dar Domnul nu a atribuit episcopi şi conducători.

Nu există o aşa numită “Biserica din India”. Sunt biserici în India, şi acestea sunt zidite de Domnul în diferite localităţi, fiecare dintre acestea direct sub autoritatea Lui.

Scopul final al lui Satan este să-şi zidească propria lui “biserică” mondială, Babilon. Şi primul pas înspre acest scop a fost să grupeze bisericile în confesiuni cu multe secole în urmă. El ştia că misiunea de a zidi Babilonul ar fi fost alminteri imposibilă. Noi nu trebuie să fim ignoranţicu privire la uneltirile lui Satan.

Cele şapte sfeşnice de aur simbolizează cele şapte biserici (v.20). Sub vechiul legământ, templul avea UN SINGUR sfeşnic cu şapte ramuri. Aceasta pentru că toate seminţiile lui Israel erau ramuri ale unei singure “confesiuni” cu sediul central şi liderii săi în Ierusalim.

Este însă diferit sub noul legământ. Sunt şapte sfeşnice diferite, fiecare total separat de cealălalt. Motivul, aşa cum am văzut mai sus, a fost pentru că fiecare bisercă era în mod independent sub autoritatea lui Hristos, cu toate acestea în părtăşie cu alte biserici prin intermediul Capului.

Biserica, fiind numită sfeşnic, indică faptul că în ochii lui Dumnezeu funcţia ei principală este să dea lumină. Sfeşnicile fiind din aur indică originea Divină a adevăratei biserici. Este zidită de Domnul şi nu de oameni.

Un sfeşnic nu este menit a fi doar un ornament. În acelaşi fel nici biserica! Lumina pe care fiecare biserică trebuie să o ofere este Cuvântul lui Dumnezeu, care singur este o lumină pe cărarea nostră în această lume întunecată (Psalmul 119:105). Când în loc să ofere această lumină, aşa numitele “biserici” încep să se specializeze în conducerea de şcoli şi spitale şi în a face lucrare socială, putem să fim siguri că s-au îndepărtat de la scopul primar al lui Dumnezeu.

Când Ioan s-a întors să vadă cine vorbea, el l-a văzut pe Isus (v.12,13). Dar l-a văzut în mijlocul bisericilor. Domnul caută să se dezvăluie şi să le vorbească altora prin biserica locală.

Primul sălaş al lui Dumnezeu menţionat în Biblie este rugul aprins pe care l-a văzut Moise în pustie (Deuteronom 33:16). Asemeni lui Ioan, şi Moise s-a întors atunci să vadă acea privelişte minunată. Şi atunci Dumnezeu I-a vorbit (Exod 3:3).

În ziua de azi, biserica este sălaşul lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte ca fiecare biserică să fie în flăcări cu Duhul Lui asemeni rugului aprins. Când oamenii se uită la biserica locală, ei ar trebui să vadă viaţa lui Hristos demonstrată prin membrii acelei biserci. Apoi, Dumnezeu le poate vorbi oamenilor prin bisercă.

   - Zac Poonen 

Dumnezeu şi-a găsit plăcerea în El

Când Isus avea treizeci de ani, Tatăl a rostit aceste cuvinte despre El în mod public din cer „ Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Şi aceasta a fost atunci când Isus nu făcuse încă nici măcar o minune şi nu ţinuse încă nici măcar o predică.

Atunci care a fost secretul Lui în a fi aprobat de Dumnezeu? Este evident că nu a fost datorită lucrării Lui, pentru că El nici măcar nu îşi începuse lucrarea publică. A fost datorită felului de viaţă pe care o trăise timp de treizeci de ani.

Noi suntem aprobaţi de Dumnezeu nu pe baza succesului lucrării noastre, ci mai degrabă pe baza credincioşiei noastre în faţa ispitelor pe care le înfruntăm zinic.

Singurele două lucruri despre care ni se spune cu privire la cei treizeci de ani nedezvăluiţi ai vieţii lui Isus (în afara întâmplării de la templu) sunt – că „a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar nu a păcătuit” (Evrei 4:15) şi că „nu şi-a plăcut Lui Însuşi” (Romani 15:3)

El ,cu credincioşie, s-a împotrivit ispitelor la fiecare pas şi niciodată nu şi-a căutat propriul interes în vreo situaţie. Aceasta l-a încântat pe Tatăl.

Împlinirile noastre exterioare îi pot impresiona pe oamenii lumeşti şi pe credincioşii fireşti; dar Dumnezeu este impresionat doar de caracterul nostru. Numai caracterul nostru ne poate aduce aprobarea lui Dumnezeu. Şi dacă vrem să ştim care este opinia lui Dumnezeu despre noi, trebuie să ştergem intenţionat din minţile noastre ceea ce am realizat în lucrarea noastră şi să ne evaluăm doar pe baza atitudinii noastre faţă de păcat şi autocentrarea în gândirea noastră. Aceasta şi numai aceasta este măsura infailibilă a condiţiei noastre spirituale.

Aşadar, predicatorul/vindecătorul care călătoreşte de-a lungul lumii şi mama ocupată care nu poate niciodată să lase hotarele casei ei, au exact aceleaşi oportunităţi să capete aprobarea lui Dumnezeu.

Deaceea vom descoperi la scaunul de judecată al lui Hristos că mulţi care sunt primii aici în lumea creştină, vor fi cei din urmă acolo, şi mulţi care au fost consideraţi ultimii aici pe pământ (pentru că nu au avut o lucrare bine recunoscută) vor fi primii acolo.

  - Zac Poonen 

Doar recunoaşte-ţi păcatul

În Luca 15, în cazul fiului cel mare, tatăl a ieşit afară din casă şi a stăruit pe lângă el în repetate rânduri; dar fiul cel mare nu a cedat. Isus a lăsat la acest moment pilda cu terminaţie deschisă, lăsând ca imaginaţia noastră să decidă ce s-a întâmplat cu el în final.

Există două posibilităţi: fie a cedat insistenţei tatălui său şi a intrat în final în casă, cu capul sus; sau fie a refuzat stăruinţele tatălui său şi a plecat afară în întuneric. Oricare cale a ales, el şi-a pierdut locul de onoare în casa sa, pentru că acesta fusese deja dat fratelui său mai tânăr. Tatăl îi dădu-se deja inelul şi locul la dreapta sa fiului său mai tânăr.

Este o diferentă enormă între „fiii risipitori” şi „fiii mai mari”. Fiii risipitori sunt ei singuri convinşi de păcatul lor şi se căiesc adânc şi nu caută loc de onoare în biserică. Ei vor să fie robi până la sfârşitul vieţii lor. Ei sunt cu adevărat frânţi. „Fiii mai mari” însă, trebuie să le fie vorbit în repetate rânduri, înainte să fie convinşi. Şi chiar şi atunci când sunt convinşi, ei caută să se întoarcă la locurile lor de cinste în biserică – ca regi şi nu ca sclavi.

Împăratul Saul ştia că a păcătuit; însă el a vrut să îşi mărturisească păcatul în privat lui Samuel, „Am păcătuit! dar, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel” (1 Samuel 15:30). Şi împăratul David a păcătuit – mult mai grav decât Saul; însă el a compus un psalm şi şi-a recunoscut păcatul în mod public (Psalm 51).

Isus le-a spus fariseilor că păcatul lor cel mai mare era că încercau să se justifice pe ei înşişi înaintea oamenilor (Luca 16:15). Dumnezeu urăşte acest păcat mai mult decât oricare altul. Există foarte puţină nădejde pentru un apostat care vrea să se justifice înaintea oamenilor.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru păcătoşi a fost întodeauna: „Recunoaşte-ţi numai păcatul” (Ieremia 3:13).

Cine are urechi de auzit, să audă.

   - Zac Poonen 

Gândeşte-te cum au mers lucrurile în 2012

Cuvântul Săptămânal, Decembrie 2012 

    - Zac Poonen

Apropiindu-ne de sfârşitul unui an, este bine pentru noi să ne examinăm viaţa şi să vedem cum a decurs.

Profetul Hagai a încurajat oamenii în timpul lui să se „uite cu băgare de seamă la căile lor”.

Este scris în Hagai 1:5,6 „Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: ,,Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Sămănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă!”

Putem pune în practică întrebarea de mai sus pentru viaţa noastră astfel: Domnul ne cheamă spunând: „Consideră cum au mers lucrurile în viaţa ta.

A existat rodnicie spirituală? Ai sădit mult, dar ai secerat puţin? Ai participat la multe întâlniri, ai citit multe cărţi creştine şi ai ascultat multe casete creştine, dar este astăzi căminul ta un cămin evlavioas şi un cămin al păcii?

Ai biruit chiar şi un lucru simplu ca acela de a-ţi ridica vocea la soţia/soţul tău? Dacă nu, deşi ai sădit mult, ai secerat puţin. Porţi îmbrăcăminte, dar tot nu-ţi este cald. Câştigi aşa mulţi bani, dar ai găuri în buzunare şi mai totul se risipeşte.

Îi ceri lui Dumnezeu să te umple cu Duhul, dar ai scurgeri, şi astfel toată puterea se duce. Ceva nu este în regulă.” Cine va turna apă într-un vas care are găuri? Mulţi credincioşi care vin la Dumnezeu cerându-i să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, sunt vase pline de găuri. Dumnezeu spune: „Închide mai întâi găurile”. Dumnezeu este dornic să ne umple cu Duhul Lui cel Sfânt, însă sunt lucruri în viaţa ta care trebuie îndreptate mai întâi. Nu pui banii într-un buzunar care are găuri în el. Nici Dumnezeu nu va umple cu Duhul Sfânt pe cei care au porţiuni permeabile în viaţa lor. Nu şi-au cerut iertare cuiva căruia i-au greşit, nu au înapoiat bani pe care i-au luat pe nedrept, etc. Acestea sunt găuri majore. Cu aşa găuri aşa larg deschise în viaţa ta, nu are rost să te rogi toată noaptea ca să fii umplut cu Duhul Sfânt. Nu se va întâmpla nimic. În schimb, petrece întreaga noapte reparând acele găuri. Apoi răspunsul va veni repede.

Există milioane de creştini astăzi care-şi caută în primul rând propriul interes şi interesul familiei lor – şi nu al Domnului. Ei ar deveni îngrijoraţi peste măsură dacă proprietatea lor este păgubită de către un vecin, dar nu sunt deloc îngrijoraţi când proprietatea lui Dumnezeu este păgubită de Satan. Isus ne-a spus că dacă căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, toate cele necesare pentru viaţa noastră pe pământ ne vor fi adaugate. Nu va trebui noi să mergem şi să le căutăm. Dacă ne îngrijim de familia lui Dumnezeu, El se va îngriji de a noastră. Noi trebuie să fim manifestări vii pentru o lume necredincioasă, că deoarece i-am dat cinste lui Dumnezeu, El ne-a onorat; asta pentru că am avut grijă de familia lui Dumnezeu, El a avut grijă de noi. Este viaţa ta o mărturie pentru toate acestea?

Una dintre temele principale în Hagai este: „Uită-te cu băgare de seamă la căile tale”.

Biblia "adaptata" pentru gay

Un pastor al Bisericii Episcopale din Statele Unite ale Americii a anunţat că a reuşit adaptarea şi publicarea unei Biblii pe care să o folosească homosexualii. Acesta a eliminat pasajele în care homosexualitatea este incriminată.

Translatorii au declarat că şi-au dorit ca această Biblie, care are pe copertă o cruce în culorile curcubeului, simbolul diversităţii sexuale folosit de comunitatea homosexuală, să împiedice interpretările homofobe.

Biblia este numită Queen James (Regina Iacob) şi este adaptarea Bibliei King James. Titlul a fost schimbat din cauza unei ipoteze potrivit căreia regele Iacob I al Angliei, monarhul care a comandat cea mai populară traducere a Bibliei, era bisexual.


Zvonul despre această Biblie a început să circule încă din 2010, atunci când site-ulDead Serious News anunţase publicarea unei asemenea Biblii. Nimeni nu credea însă că cineva va îndrăzni să opereze modificări în Biblie cu acest scop. Însă anunţul făcut de site-ul gay Pink News a înlăturat orice îndoială.


      Semnele timpului





Domnul sa aiba mila de noi.

Ai grijă de atitudinea ta faţă de semenii tăi credincioşi în nevoie

   

  - Zac Poonen

În Matei 25: 31-46, Isus consideră atitudinea noastră faţă de semenii noştri credincioşi în nevoie.

Vedem aici că unii vor moşteni împărăţia pentru că au slujit semenilor lor credincioşi ca Domnului. Slujirea lor a fost atât de mult în secret încât mâna lor stângă nu ştia ce face mâna lor dreaptă (Matei 6:3). Într-atât încât atunci când Domnul le reaminteşte de binele pe care l-au făcut, ei nici măcar nu îşi aduc aminte! (Matei 25:37-39).

Tot aici Isus a învăţat că orice slujire care o facem pentru cei mai neînsemnaţi fraţi ai Lui este considerată slujire făcută pentru El (Matei 25:40). Este significant că El vorbeşte aici despre cei mai neînsemnaţi, pentru că tendinţa noastră este să-i slujim pe cei mai importanţi dintre credincioşi şi să-i ignorăm pe cei săraci şi pe cei dispreţuiţi! Cei care sunt ocupaţi cu mâncat şi băut, cumpărat şi vândut, şi construit şi cultivat doar pentru ei înşişi, vor fi cu siguranţă lăsaţi în urmă când Isus se va întoarce (Luca 17:28, 34).

Doar cei a căror slujire a inclus un interes duios de a-i sluji pe semenii lor credincioşi vor fi luaţi sus. Într-un alt pasaj, Isus vorbeşte unui alt grup de oameni – care sunt în contrast cu acest grup. Aceştia sunt aceia care îşi amintesc toate lucrurile bune pe care le-au făcut în numele Domnului. Se află şi ei la scaunul de judecată, şi ei îi reamintesc Domnului că au scos demoni, au predicat, au vindecat bolnavii în numele lui Isus, etc. Dar ei sunt respinşi de Domnul, chiar dacă au făcut toate aceste lucruri, pentru că le lipsea cea dintâi cerinţă, aceea a unei vieţi de sfinţenie ascunsă înaintea lui Dumnezeu. Ei au fost absorbiţi de măreţia darurilor lor.

Este interesant să vedem contrastul.

Cei care au vindecat bolnavii sunt izgoniţi afară (Matei 7:22, 23). Dar cei care doar au vizitat pe bolnavi moştenesc împărăţia! (Matei 25:34,36). Dumnezeu nu ne cere să vindecăm pe bolnavi dacă nu ne-a fost dat „înzestrarea” darului vindecării. Dar putem vizita bolnavii şi să-i încurajăm şi să-i binecuvântam în numele Domnului. Vom vedea atunci că suntem gata pentru întoarcerea lui Hristos, în timp ce mulţi care au vindecat bolnavii sunt lăsaţi în urmă! Să-i slujim pe ceilalţi în felul acesta trebuie să fim dispuşi să fim incomodaţi.

Cei care nu vor niciodată ca planurile lor zilnice să fie perturbate de întreruperi din partea oamenilor nevoiaşi, vor fi cu siguranţă lasaţi în urmă când va veni Isus. Trebuie să sacrificăm timp, bani şi mai presus de toate, planurile noastre şi voia noastră, dacă vrem să-i slujim pe alţii în numele Domnului.

Egoismul este atât de înrădăcinat în firea noastră, încât chiar şi atunci când ne-am curăţat de păcate ca pofta ochilor, mânie şi invidie, este posibil să trăim doar pentru noi înşine. Poate exista o sfinţenie, ca sfinţenia fariseiilor, care este preocupată doar cu noi înşine şi care nu ne eliberează de egocentrism. Aceasta poate fi o imitaţie a sfinţeniei adevărate; totuşi este uşor să fii înşelat de ea.

Isus ne-a învăţat să ne rugăm „Dă-ne...Iartă-ne...Izbăveşte-ne...”(Matei6:11-13). O sanctificare care nu ne dă o preocupare pentru ceilalţi care sunt încă în păcatele lor şi în nevoie, este o imitaţie fără valoare care este bună de aruncat la gunoi.

Trebuie să ne reorintăm felul de a gândi („reînoirea minţii voastre” Romani 12:2) cu scopul de a ne pune în „pielea altora” şi a-i înţelege prin ce trec. Aceasta este gândire asemeni lui Hristos, care ne pregăteşte să moştenim împărăţia viitoare. Unul care se gândeşte doar la nevoile lui şi ale familiei lui, oricât de „sfânt” ar fi, el se înşeală singur dacă crede că este gata pentru venirea lui Hristos.