Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi (Evrei 13:17)

Cuvântul Săptămânal Septembrie 2011

    - Zac Poonen 

Când ai încredere în bătrânii bisericii tale locale, este uşor să te  
supui lor în toate aspectele. Dar se poate şi să nu ai încredere în  
bătrânii din biserica ta. Atunci trebuie să faci disctincţie între  
chestiunile bisericii şi chestiunile personale ,astfel încât să ştii  
foarte clar când este cazul să te supui bătrânilor şi când nu este  
cazul.
 
Chestiunile legate de biserică:
 
Chestiunile bisericii includ organizarea întâlnirilor bisericii,  
direcţia spirituală în care se îndreaptă biserica, accentul slujirii  
acelei biserici, activităţile organizate de biserică, etc. etc.. În  
astfel de chestiuni, trebuie să existe o supunere totală faţă de  
indicaţiile date de bătrâni. Şi aceasta, nu pentru că îi respecţi ca  
fraţi maturi, sau pentru că ai încredere în ei, ci pentru că ei sunt  
păstori în biserica în care te-a pus Dumnezeu – presupunând că eşti  
sigur că Dumnezeu te-a pus acolo.
 
Isus S-a supus lui Iosif şi Mariei, chiar dacă ei erau imperfecţi şi  
mai puţin maturi decât El, pentru că Tatăl Lui L-a pus în casa lor.  
Acela a fost modul în care El a început să deschidă calea cea nouă şi  
vie prin carnea Lui – în Nazaret, în timpul primilor 30 de ani ai Săi.
 
Nu trebuie să uităm vreodată faptul că primii paşi ai căii celei noi  
şi vii au fost făcuţi de Isus prin supunere faţă de autorităţile  
imperfecte de acasă. Toţi ceilalţi paşi au urmat mai târziu.
 
Niciodată nu trebuie să fii cauza dezbinării din vreo biserică – căci  
Dumnezeu îi urăşte pe aceia care seamănă discordie printre fraţi –  
oricât de spirituali sau de zeloşi s-ar considera (Proverbe 6:16-19).  
Răzvrătirea împotriva conducerii rânduite de Dumnezeu este întotdeauna  
satanică. Este calea lui Core (Iuda 11; Numeri 16), şi este  
întotdeauna rezultatul mândriei şi al aroganţei.
 
Dacă, totuşi, nu eşti sigur că Dumnezeu te-a pus într-o biserică  
anume, atunci trebuie să cercetezi înaintea lui Dumnezeu dacă ar  
trebui să părăseşti acea biserică şi să te alături alteia. Dar nu  
trebuie să rămâi niciodată într-o biserică în care să generezi  
confuzie, pentru că Dumnezeu nu va tolera niciodată aceasta.
 
Nici să fii ca un vizitator într-o biserică, mâncând „hrana” de acolo  
cum ai face într-un restaurant, fără niciun sentiment de  
responsabilitate. Biserica nu este un restaurant, ci o casă. Aşa că  
trebuie să te supui total unei biserici locale; altminteri, nu vei  
creşte spiritual. Ţine cont, însă, că niciodată nu vei găsi biserica  
ideală, pentru că fiecare biserică este imperfectă. Dar caută una care  
este cea mai aproape de Cuvântul lui Dumnezeu – aşa cum îl înţelegi tu  
în prezent.
 
Dacă se întâmplă uneori să simţi că trebuie să aduci un accent nou  
(care lipseşte) într-o biserică, atunci calea potrivită de a face  
aceasta presupune să discuţi mai întâi subiectul cu fraţii bătrâni şi  
apoi să faci exact ceea ce ei te îndrumă. Calea nepotrivită înseamnă  
să aduci accentul tău în cursul întâlnirilor predicând Cuvântul în  
contradicţie cu direcţia stabilită de bătrâni. Dacă eşti în dezacord  
puternic cu bătrânii tăi în vreo problemă şi simţi că nu te poţi  
supune conducerii lor sau dacă simţi că bătrânii conduc biserica  
într-o direcţie greşită, aminteşte-ţi atunci că eşti oricând liber să  
părăseşti o asemenea biserică şi să începi una de unul singur, cu  
accentul pe care tu îl consideri necesar şi important.
 
Dacă Dumnezeu este cu tine, El te va binecuvânta în noul tău drum –  
aşa cum l-a binecuvântat pe Martin Luther, pe John Wesley, pe William  
Booth, pe Watchman Nee şi pe mulţi alţii din multe ţări, de-a lungul  
secolelor, care au părăsit bisericile lor de baştină şi au început  
unele noi, sub călăuzirea lui Dumnezeu. Dacă, totuşi, acţionezi  
potrivit încăpăţânării proprii şi Dumnezeu nu este cu tine, te vei  
trezi că mergi pe urmele lui Teuda şi ale lui Iuda Galileeanul  
(Faptele Apostolilor 5:36,37) precum şi pe urmele altor mii de oameni  
din timpul acestor douăzeci de secole de creştinism, care au pornit  
mişcări noi şi au sfârşit, în cele in urmă, în confuzie şi frustrare.
 
Chestiunile personale:
 
Chestiunile personale includ aspecte de genul: ce haine porţi tu şi  
membrii familiei tale, cum îţi cheltuieşti banii, în ce tip de casă  
alegi să locuieşti, unde sau cum călătoreşti (cu avionul sau cu  
trenul), ce mâncare mănânci, ce jucării le cumperi copiilor, dacă  
copii tăi joacă sau nu jocuri pe calculator, dacă le permiţi sau nu  
copiilor tăi să vizioneze evenimente sportive la televizorul vreunui  
vecin, ce slujbă ai, unde munceşti, etc. În aspecte de genul acesta ai  
toată libertatea să faci aşa cum simţi. Nu e nevoie să asculţi de  
bătrânii din biserica ta, nici măcar să-i consulţi, dacă nu ai  
încredere în ei. Dacă ai îndoieli cu privire la vreuna din aceste  
chestiuni, ai putea consulta chiar un frate mai vârstnic din altă  
parte, în cazul în care ai mai mare încredere în acel frate decât în  
bătrânii tăi locali. Decizia finală în astfel de aspecte oricum îţi  
aparţine. Nu se poate vorbi de răzvrătire dacă alegi să procedezi  
diferit în astfel de situaţii, numai dacă nu cumva bătrânii din  
biserica ta consideră că felul tău de a te purta sau vestimentaţia ta  
ori a copiilor tăi este o piatră de poticnire pentru ceilalţi din  
biserică – în care caz trebuie să fii dispus să asculţi ceea ce au ei  
de zis cu privire la acest lucru.
 
Calea înţelepciunii constă, deci, în a distinge între situaţiile în  
care trebuie să te supui bătrânilor dintr-o biserică şi cele în care  
nu e nevoie să te supui. Lipsa încrederii în bătrânii tăi locali nu  
înseamnă că eşti răzvrătit – pentru că nu toţi fraţii bătrâni sunt şi  
duhovniceşti şi nu toţi fraţii bătrâni inspiră automat şi încredere.  
Dar dacă ajungi să nu te supui nimănui niciunde, atunci este foarte  
uşor să ajungi să-ţi fii singur lege şi să devii astfel o ţintă uşoară  
pentru Satan, făcându-te să cazi şi distrugându-te. Fie ca Dumnezeu să  
ne ajute pe noi toţi să umblăm tot timpul pe calea înţelepciunii.
 

Patru lecţii extraordinare‏

Din capitolul trei al cărţii Isaia putem învăţa patru lecţii importante.

1. Isaia 3:10,11 îi asigură pe cei drepţi că, într-un final, le va merge bine şi îi avertizează pe cei răi că, până la urmă, va fi vai şi amar de ei. Chiar dacă pe moment lucrurile nu aşa par să stea, în final aşa va fi.

2. Isaia 3:12 vorbeşte despre starea patetică a poporului Israel. Oamenii rătăceau deoarece cârmuitorii lor erau imaturi („copii”) şi efeminaţi („femei”). Din nefericire acesta este şi cazul unei părţi însemnate din conducerea creştină a zilelor noastre. Liderii imaturi sunt aceia care pun preţ mai mare pe lucrurile trecătoare ale lumii, decât pe lucrurile veşniciei. Liderii efeminaţi nu sunt luptători ai DOMNULUI – la fel cum nici femeile nu se află, de regulă, pe câmpul de luptă, ci acasă. Astfel de lideri nu îndrăznesc să lupte pentru adevăr sau să mustre păcatul din biserică – mai ales când păcatul se regăseşte în rândul celor bogaţi. Dacă eşti chemat să fii lider, hotărăşte-te ca întotdeauna să trăieşti pentru lucrurile veşniciei şi să fii gata mereu să duci bătăliile DOMNULUI.

3. În Isaia 3:14, DOMNUL spune că „intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui”. Fără excepţie, prorocii începeau cu un avertisement de judecată împotriva liderilor – întrucât liderii erau primii care deveneau corupţi, ducându-i astfel şi pe ceilalţi oameni în rătăcire. DOMNUL spune: „Prada luată de la sărac este în casele voastre! Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?” (Isaia 3:14,15). Majoritatea predicatorilor de astăzi cer oamenilor, în mod frecvent, „să dea bani pentru lucrarea DOMNULUI”. Ei chiar îi presează pe oameni să dea zeciuiala – şi mulţi oameni săraci răspund, făcând un sacrificiu şi dându-le acestor predicatori banii lor, câştigaţi cu greu. Dar ce fac aceşti predicatori cu banii? Cei mai mulţi dintre ei îi folosesc ca să trăiască ei înşişi pe picior mare! Aceasta vrea să însemne „călcaţi în picioare şi apăsaţi pe săraci”. Dacă eşti predicator şi primeşti un dar de bani pentru folosul tău personal, asigură-te că-l vei folosi ca să trăieşti la un nivel mai mic decât persoana care ţi-a dat banii. Acesta a fost principiul pe baza căruia folosea Isus banii pe care-i primea. Majorităţii predicatorilor din zilele noastre (asemnea prorocilor mincinoşi din vechime) le pasă mai mult de oamenii bogaţi din congregaţia lor, decât de săraci. Le spun bogaţilor vorbe dulci iar săracilor vorbe aspre de mustrare. Dumnezeu, însă, „i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc” (Iacov 2:5). Şi de aceea, adevăraţii proroci sunt întotdeauna preocupaţi de săraci.

4. DOMNUL are apoi ceva de spus femeilor din Sion – nu femeilor
neconvertite, ci „fiicelor Sionului”. Toate surorile tinere ar trebui să citească Isaia 3:16-26 şi să ia aminte. DOMNUL spune acolo că El va judeca femeile care „umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel, şi zornăiesc cu verigile de la picior - Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi ruşinea. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi mahramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâurile, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigele de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile (poşetele); oglinzile (din poşete) şi cămăşile subţiri, turbanele şi mahramele uşoare.” Observă DOMNUL astfel de detalii mărunte din vestimentaţia unei femei? Sigur că observă! Dumnezeu este foarte interesat de modul în care se îmbracă fiicele Lui. El doreşte ca femeile creştine să se îmbrace modest şi niciodată în aşa fel încât să-i ispitească pe bărbaţi. Duhul Sfânt le sfătuieşte pe femei să fie „îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Timotei 2:9,10). Ne putem imagina furia femeilor din timpul lui Isaia la auzirea unei predicări atât de dure. În mod sigur îl urau şi îi îndemnau pe soţii lor să-l omoare! Prorocii sunt diferiţi de predicatorii obişnuiţi. Ei spun ceea ce Dumnezeu le-a pus pe inimi, chiar dacă mesajul lor ofensează bogaţii sau femeile dintr-o biserică. De aceea prorocii nu sunt populari.

                 - Zac Poonen

Realitatea Trupului lui Hristos‏

Planul lui Dumnezeu sub noul legământ nu este ca noi să fim creştini izolaţi care să trăiască singuri – chiar dacă trăim în biruinţa asupra păcatului. Voia lui Dumnezeu este să existe un Trup de ucenici ai lui Isus care, împreună, să manifeste slava Lui. Este o diferenţă între un Trup şi o congregaţie. O congregaţie nu e decât un club lumesc. Clubul poate fi unul bun, unde oamenilor le pasă unii de alţii şi se ajută reciproc. Dar Trupul este mai mult decât atât. În Trupul lui Hristos fiecare membru este conectat lăuntric, în primul rând, cu Capul şi, apoi, lăuntric şi de nedespărţit, cu ceilalţi membrii. Aceşti membrii trebuie să crească în unitate până când aceasta ajunge ca unitatea Tatălui şi a Fiului (Ioan 17:21-23). Oriunde pe pământ, Satan se opune zidirii unui asemenea Trup, pentru că ştie că un astfel de Trup îl poate dezrădăcina, alunga şi îi distruge împărăţia. Isus a spus că biserica este cea care nu va putea fi învinsă de porţile Locuinţei morţilor (Matei 16:18). Pe un creştin individual izolat porţile Locuinţei morţilor îl pot învinge. Dar ele nu pot învinge biserica. De aceea atacurile lui Satan asupra unităţii dintre creştini sunt mult mai puternice decât atacurile lui împotriva purităţii. Acolo unde oricare doi ucenici ai lui Isus sunt puternic uniţi în unitatea minţii şi a duhului, orice vor cere li se va da pentru că în doi astfel de ucenici se regăseşte o expresie a Trupului lui Hristos (Matei 18:18-20). În părtăşia cu alţi credincioşi ne vom descoperi egoismul şi stricăciunea absolută a cărnii mult mai repede şi mai adânc decât dacă am trăi singuri. Colţurile noastre ascuţite pot fi netezite numai prin părtăşia cu alţii, care au o carne asemenea nouă. Mulţi creştini nu fac decât să urzească teorii despre biserică şi despre Trupul lui Hristos. Dar noi trebuie să fim dintre aceia care caută realitatea. Sunt destule teorii despre biserică şi despre creştinism. Nu e nevoie să mai adăugăm şi noi la numărul lor cu încă o teorie sau doctrină despre Trupul lui Hristos. Să demonstrăm realitatea Trupului în relaţiile reciproce din biserica noastră locală şi să demonstrăm astfel lumii şi lui Satan că Trupul lui Hristos este o realitate pe pământ.

Fiind total dăruit DOMNULUI‏

În Capitolul 4 din cartea Ezechiel vedem că DOMNUL îl făcea pe  
Ezechiel să înţeleagă mesajul Lui printr-o mulţime de semne. Mai  
întâi, El i-a cerut să facă o bucată de lut şi să stea lungit pe o  
parte 390 de zile, apoi să stea pe cealaltă parte 40 de zile. Ezechiel  
trebuia să fie un exemplu practic pentru oamenii din Iuda care erau în  
Babilon, arătându-le cum va pedepsi Dumnezeu Ierusalimul şi oamenii  
din Israel şi din Iuda. El însuşi era o demonstraţie vie a mesajului.
 
DOMNUL i-a cerut să facă lucruri ciudate, cum ar fi să-şi prepare  
hrana cu balegă de om, să-şi radă capul şi barba şi să păstreze doar  
puţin păr ca să arate că numai câţiva oameni din Israel vor fi salvaţi  
(5:1-4). Dacă devii proroc, va trebui să nu mai ţii seama de ceea ce  
consideri tu a fi înfăţişarea ta bună!! Dacă Dumnezeu îţi spune să-ţi  
razi capul, va trebui să-ţi razi capul. Nu poţi spune: „Bine, DOAMNE,  
dar aceasta ma va face să arăt urât”. El trebuia să-şi prepare hrana  
simplă pe balegă de om. Ar fi fost mult mai uşor pentru Ezechiel dacă  
ar fi fost preot. Dar ca proroc, a trebuit să fie disciplinat în  
privinţa obiceiurilor lui alimentare şi a înfăţişării. Nu trebuia să  
se simtă deranjat de ceea ce gândeau oamenii despre el. Trebuia să-I  
fie plăcut numai lui Dumnezeu.
 
Aşadar, să nu te plângi vreodată lui Dumnezeu cu privire la  
înfăţişarea sau hrana ta dacă vrei să fii slujitorul Lui. Acceptă  
orice îţi dă Dumnezeu şi orice îţi spune să faci. Dumnezeu a hotărât  
în mod suveran fiecare lucru mic din viaţa ta. Când eram un tânăr de  
aproximativ 22 de ani, am început să predic cuvântul lui Dumnezeu. Şi  
tot la acea vârstă am început să şi chelesc. Dar niciodată nu m-am  
rugat să nu mai chelesc. M-am gândit că trebuie să existe un motiv  
pentru care Dumnezeu a permis acest lucru. Şi am descoperit motivul.  
Am descoperit că tot ceea ce mi s-a întâmplat, chiar şi la cea vârstă,  
a avut legătură cu lucrarea mea pentru DOMNUL. Aveam numai 22 de ani,  
dar când stăteam înaintea oamenilor ca să le vorbesc, pentru că  
pierdusem atât de mult păr, oamenii credeau că aveam 30 sau 35 de ani.  
Astfel că erau mai dispuşi să mă asculte!! Dacă ar fi ştiut că aveam  
doar 22 de ani, m-ar fi putut dispreţui din pricina tinereţii mele! Am  
văzut, deci, că Dumnezeu a avut un scop chiar şi în ceva atât de  
neînsemnat ca acest lucru.
 
Dacă, din tinereţe, eşti total dăruit lui Dumnezeu şi Îi spui:  
„DOAMNE, nu mă interesează hrana mea, înfăţişarea sau orice altceva.  
Vreau să fiu umplut cu Duhul Tău cel Sfânt şi să fiu uns ca să-Ţi  
slujesc. Şi vreau să fiu credincios acelei ungeri până la sfârşitul  
vieţii mele. Nu vreau să urmez exemplul altor predicatori. Vreau să mă  
uit la Isus. Şi vreau să mă uit la exemplul acestor proroci. Vreau să  
te urmez cu toată inima” – te asigur că vei avea o viaţă foarte  
captivantă. Dumnezeu Însuşi te va învăţa cuvântul Lui şi va vorbi  
inimii tale. El îţi va da cuvintele pe care să le spui oamenilor. Dar  
trebuie să fii total vândut Lui. Trebuie să nu ai nicio ambiţie sau  
dorinţă pe pământ, nici pentru onoare, sau acceptare, sau bani, sau  
orice altceva. Tot ceea ce ai trebuie să-I aparţină lui Dumnezeu:  
trupul tău, timpul tău, banii tăi, familia ta, totul. Dacă eşti dispus  
să fii aşa, nu există nicio limită în privinţa a ceea ce poate să facă  
Dumnezeu prin tine.
 

                                         by - Zac Poonen 

A fi un reprezentat al lui Dumnezeu‏

  - Zac Poonen
 
În Ieremia 15:16-21, regăsim trei condiţii pentru a fi un reprezentat  
al lui Dumnezeu:
 
În primul rand: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit;  
cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele” (versetul 16).  
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie bucuria şi veselia inimii tale.  
La fel cum un om de afaceri se bucură făcând bani, bucuria ta trebuie  
să fie înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu. În zilele noastre, sunt  
mulţi cei care doresc să fie predicatori, dar care nu petrec timp  
săpând adânc în cuvântul lui Dumnezeu şi nu consideră cuvântul lui  
Dumnezeu drept bucuria şi veselia inimii lor.
 
În al doilea rând: „N-am şezut în adunarea celor ce petrec” (versetul  
17). Când ceilalţi oameni din Iuda petreceau şi se veseleau, Ieremia a  
stat singur deoparte ca să fie doar cu Dumnezeu. Dacă nu te  
disciplinezi singur, astfel încât să stai departe de glumeţii acestei  
lumi, niciodată nu poţi să fii un reprezentat al lui Dumnezeu. Nu spun  
că umorul şi glumele curate sunt ceva rău. Dar, în privinţa aceasta,  
mulţi creştini nu ştiu unde să se oprească – ei sunt nişte glumeţi  
permanenţi. Ieremia se asigurase ca nu cumva să-şi piardă timpul cu  
asemenea oameni.
 
În al treilea rând: Ieremia I-a adresat lui Dumnezeu o plângere, în  
versetul 18, spunând: „Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea?  
Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru  
mine ca un izvor înşelător, ca o apă, care seacă?” Domnul i-a spus, cu  
alte cuvinte: „Niciodată să nu-Mi spui Mie lucruri de felul acesta”.  
Domnul l-a mustrat pe Ieremia pentru faptul că a rostit cuvinte de  
neredinţă (versetul 19). Dumnezeu nu ne lasă niciodată. El nu este ca  
un izvor înşelător. Ieremia se bizuia pe sentimentele lui şi se uita  
la circumstanţele în care se găsea. Domnul i-a spus: „Dacă te vei lipi  
iarăşi de Mine şi vei scăpa de obiceiul de a spune cuvinte fără preţ  
(ca cele pe care tocmai le-ai rostit – goale, cuvinte fără rost şi  
vorbe de necredinţă), asigurându-te că vei vorbi numai cuvinte de preţ  
(de credinţă şi bunătate), vei fi ca gura Mea.”
 
Câţi dintre voi doriţi să fiţi gura lui Dumnezeu? Nu mă refer să fii  
un predicator de predici moarte, care provin din vreo carte pe care ai  
citit-o, ci să fii un reprezentant al lui Dumnezeu. Dacă vrei să fii  
aşa, atunci nu-ţi irosi timpul în companii nefolositoare, ci  
răscumpără-l şi petrece-l săpând în cuvântul lui Dumnezeu. Să fie  
aceasta bucuria ta. Scapă de conversaţiile inutile şi rosteşte  
întotdeauna cuvinte de credinţă şi numai cuvinte bune în toate  
discuţiile tale. Atunci Domnul te va face gura Lui. La Dumnezeu nu  
există părtinire.
 

Cuvântul Săptămânal Iulie 2011 (5)

Ce poate obţine Domnul din viaţa mea pământească?
    - Zac Poonen

 O mulţime de oameni religioşi sunt legalişti, trăind sub lege. Ei  
gândesc în termenii minimum-ului necesar ca să-I fie plăcuţi lui  
Dumnezeu. De aceea ei calculează exact cât înseamnă 10% din venitul  
lor pe care să-l ofere, fără tragere de inimă, lui Dumnezeu. În  
Vechiul Testament, această atitudine a sfârşit, în cele din urmă, în  
practica israeliţilor de a aduce drept jertfă Domnului oi oarbe şi boi  
bolnavi (Maleahi 1:8).
 
Este posibil să avem o atitudine identică şi faţă de poruncile Noului  
Testament. O soră, de exemplu, poate gândi în termenii minimum-ului  
necesar ca să ţină litera Cuvântului care-i porunceşte să se supună  
soţului ei; sau minimum-ul necesar acoperirii capului în adunări –  
fără să ascundă însă total frumuseţea părului ei! Bărbaţii şi femeile,  
deopotrivă, pot gândi în termenii minimum-ului necesar ca să fie  
„spirituali”, fără a renunţa în întregime la toate lucrurile. „Care  
este minimum-ul la care trebuie să renunţ din această lume?” este o  
întrebare aflată tot timpul în mintea unor asemenea oameni. Astfel de  
oameni nu pot fi niciodată spirituali. Ei pot fi doar religioşi.
 
Atitudinea lui Isus a fost total diferită. El n-a căutat niciodată să  
descopere care era minimum-ul necesar ca să-I fie plăcut Tatălui Său.  
Dimpotrivă, El a căutat să afle care era maximum-ul, astfel încât să-I  
poată oferi Tatălui Său totul. De aceea a căutat să descopere spiritul  
din spatele fiecărei porunci. În felul acesta, El ştia că nu era  
suficient doar să eviţi adulterul în trup (deşi acesta era minimum-ul  
cerut de lege). El a înţeles că spiritul din spatele acelei porunci  
era ca omul nici măcar să nu poftească (să nu râvnească) în inima lui.  
Tot aşa, El a văzut că mânia şi crima erau similare. Şi aşa mai  
departe. Astfel, El a înţeles spiritul din spatele fiecărei porunci.
 
O mireasă pământească, foarte îndrăgostită de mirele ei, nu se  
gândeşte la minimum-ul necesar ca să-I facă pe plac partenerului.  
Dimpotrivă, ea se gândeşte care este maximum-ul pe care-l poate face.  
Aceasta este şi atitudinea miresei lui Hristos.
 
Vedem aici distincţia dintre slujitoare şi mireasă. Cei aflaţi sub  
lege nu pot fi decât slujitori. Angajatul munceşte pentru salariu şi  
de aceea este foarte calculat în slujba lui. El îşi măsoară munca după  
ceas. Dacă lucrează peste program, se aşteaptă să primească mai mult.  
Pe de altă parte, unul care este fiu (sau soţie) va lucra oricât de  
mult – nu pentru răsplată, ci din dragoste. Aceasta este diferenţa  
dintre religiozitate şi spiritualitate.
 
Atitudinea minţii care gândeşte: „Ce pot obţine de la Domnul?”, duce  
la religiozitate. Pe de altă parte, atitudinea minţii care gândeşte:  
„Ce poate Domnul obţine de la viaţa mea pământească?” va duce la  
adevărata spiritualitate. Atunci va fi natural pentru noi să mergem a  
doua milă, când minimum-ul necesar este să mergem doar una.

Începe-ți ziua cu Dumnezeu

“Dimineata eu imi indrept rugăciunea spre Tine, si astept” (Psalmul 5:3)

Poate crezi că duci lumea pe umeri, dar nu e asa! Este lumea lui Dumnezeu, nu a noastră.

La inceputul fiecărei zile Dumnezeu ne aminteste că El are un plan, că El controlează rezultatele si că ii pasă de fiecare aspect din vietile noastre.

Modul in care ne trezim in fiecare dimineată stabileste tonul intregii zile, asa că incearcă următoarele: primul lucru mâine, stai câteva clipe singur cu Dumnezeu. Nu incerca să stai o oră, pentru inceput ajung cinci minute. Dacă ai o agendă de parcurs, uită-te la ea impreună cu Isus. Pe măsură ce o parcurgi, iti vor apărea anumite ingrijorări.

Incredintează-I-le Lui. Poate ai observat că te ingrijorează o anumită intâlnire sau problemă. Cere-I intelepciune. Dacă nu-ti dă un răspuns imediat, trebuie să stii că El doreste să te increzi in El. El a pregătit ceva mai bun pentru tine, ceva la care tu nu te-ai gândit incă. Multi dintre noi isi incep ziua ingrijorati, in grabă, plini de teamă sau repeziti. Dar noi nu trebuie să facem asa. Ziua incepe oricum; de ce să nu o incepem cu Isus? Avem noi oferte mai bune? Oricum vom avea primul gând, vom rosti primul cuvânt, asa că de ce să nu fie adresate lui Dumnezeu, inaintea Căruia toate ingrijorările noastre dispar? Putem face lucrul acesta. Ne putem incepe ziua cu Dumnezeu.

Stai o clipă si meditează la acest verset: “Satură-ne in fiecare dimineată de bunătatea Ta, si toată viata noastră ne vom bucura si ne vom veseli” (Psalmul 90:12).

Sursa: http://cuvdumnezeu.blogspot.com